miercuri, 18 februarie 2009

*

Prolog:

In următoarele istorisiri, cititorul va face cunoştinţă cu o lume nouă, un imperiu mândru şi patetic, în care zac ascunse de sute de ani misterioase "valori" ale românului, valori pe care răposata mea strabunică le numea simplu şi înţelept: "porniri". Mă simt îndatorată astfel în faţa ascultătorului neinstruit cu o scurtă iniţiere : pe vremea unora acum tomnateci, începuse a-şi arăta colţii o anumită sectă, cea a "şmecherilor" (fireşte, este un oximoron) , care de-alungul timpului şi-au metamorfozat gloriosul nume în : "fiţoşi", "trendy", mai nou "fashion". Această categorie se împarte în indivizi de sex masculin dar nu în ultimul rând indivizi cu pizdă, care se pot găsi sub sugestiva denumirte de "pitzy" , ori "pussy" (nu ne permitem a da traducerea).
Vom trece totuşi la denumirea lor generală : "cocalari", iar pentru o circulaţie internaţională a cuvântului, puteţi folosi expresia "coclări" sau "caclări", după cum alţi cercetători ai fenomenului au conchis. Acest cult, cocalarii, au în mod firesc vaste ramificaţii. Sorgintea lor se află în hoardele manelistice care mai dăinuie pană astăzi, însă denumirea la "ab ovo" se trage din sfera elementelor de jargon, unde "vanjeorul" (conducatorul camionului cu fecale) asimilase denumirea de "cocalar". Insigna este cu atât mai potrivită cu cât... metaforic vorbind, ei, "coalarii", sunt cei care transportă camionul cu fecale al Romaniei, care aprovizionează camionul cu fecale al Romaniei, care se hrănesc din camionul cu fecale al Romaniei, în sfârşit, cei care au grijă ca atmosfera carpato-danumbiano-pontică să fie împânzită de dulcea aromă a … camionului cu fecale al Romaniei. După cum am spus, "cocalarii" sunt totuşi o sectă vastă, aidoma constituţiei mătrăgunei. Ei se pot observa atât în hoardele manelitice cât şi în triburile ,,emo'' , însă cum unde nu gândeşti acolo îi aflii, unii din ei există sub acoperire şi în găştile de aşa zişi "rockeri" etc.
Nu mă voi pronunţa în ceea ce priveşte însuşirile lor "spirituale", las cititorul să mediteze la concluzie. În orice caz, lecturile de mai jos sunt o zugrăvire a cocalarilor în general, a maneliştilor în particular.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu