Cu cinciu'...

Stam în autobuz, participând la o grandioasa călătorie spre Obcini ( cocalar’s center), când... mijlocul de transport pare a se opri pentru o clipă de meditaţie în faţa Metro-ului… Iar această clipă de meditaţie dură, dură si durea prelungindu-se, până când nervii intrinseci au biruit până şi al meu complex social; astfel, străpunsă de puternice tensiuni către violenţă şi de cotul inginerului agronom ce se balansa fără grijă pe umărul meu, mi-am întors capul către controloarea de bilete şi mă exprim-ai didactic :
-Nu vă supăraţi… da’ .. pentru ce?!
Ea mă privi ciudat, moment în care conştientizasem faptul că m-am adresat ei, muierii, şi nu soartei… În concluzie, rectific întrebarea:
-Pentru ce stăm atâta aici?
-Pentru că aşteptăm un grup de muncitori de la Metro, de aia stăm…
Simultan, tot nordul autobuzului conştientiză faptul că au şi ei dreptul la o cursă normală , cu orpiri în limita bunului simţ. Înconjurată de această "sculare" a conştiinţei naţionale, continui:
-Dar… totuşi cu ce drept opriţi autobuzul timp de jumătate de oră, când acesta nu este o cursă specială, cand mai sunt trei zeci de oameni care şi-au imaginat că ajung acasă într-un timp firesc?! Totuşi… este transport în comun!
-Transport în comun, ai? Replică suspicios şi cu zâmbet demiurga numărul XX, taxatoare de bilete în felul ei artistic. A fost, e drept, un moment difuz: "cum Dumnmezeu… adică tocmai dânsa , care vorba aia .. e omu cu bilete… dânsa, nu ştie că acesta e transport în comun!?". În orice caz, pentru ca tabloul să fie complet, glasu-I demiurgic continua către şoferul pe care il suspectam ca fiind din acelaşi altoi de suferinţă:
-Auzi Costele… cică asta e transport în comun! Şi replica se termină într-un rânjet bivalent.
Plângeţi!